Rânduială și sens în satul maramureșean – cercetare de teren, 20/21 martie 2021, Ieud, Maramureș

”Casa tradițiilor” din Ieud, Maramureș a organizat, în parteneriat cu Reprezentanța Baia Mare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Domeniul Studii culturale din cadrul Facultății de Litere, Centrul Universitar Baia Mare, UTCN, o cercetare de teren în Ieud, pusă sub semnul tematicii: Rânduială și sens în satul maramureșean, care face parte din tematicile interne de cercetare ale Specializărilor Etnologie și Etnoturism/Etnologia și turismul Cultural pentru anii 2020-2025.
 
Mulțumim în primul rând gazdelor noastre de la Pensiunea ”Casa tradițiilor”, Claudia și Ionuț Iusco, dar și celor care ne-au oferit o adevărată lecție de prețuire a tradițiilor de pe Valea Izei: Ioana Dăncuș (a lu Vârtic) , Anuța Chindriș (a lu Vuc), Ioana Ofrim (Mătușa Ioana, Doamna), Anuța Dăncuș (Anuța lu Vârtic), Anuța Sas ( Anuța lu Borodan), Ioana Ivașcu (a lu Cușnerău), Măricuța Chindriș (a lu Tușnea), Irina Petreuș (a Dumitrului Cucrii), Andreea Chindriș (a lui Piti).
 
Coordonatorii temei de cercetare: conf. univ. dr. Delia Suiogan, asistent univ. dr. Natalia Lazar, asistent univ. dr. Florin Pop – din cadrul Facultății de Litere – Lupșe Mariana, de la Reprezentanța Baia Mare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Coorganizatori: studenții și masteranzii din cadrul domeniului Studii culturale, Facultatea de Litere CUNBM -reprezentați în această etapă a cercetării de Mirela Badea și Claudia Iusco (Traistău).