Ieri 10.11.2020 am trăit, alături de colegii Ioan Mircea Farcaș – decan, Beniamin Pop – prodecan, Natalia Lazăr și Florin Pop, alături de de Teodora Lazăr, acum în calitate de voluntar, marea bucurie de a merge în Săcel, Maramureș, pentru a inventaria și a prelua obiectele din casa ce ne-a fost dăruită prin intermediul domnului Ștefan Peter pentru a deveni Casă Muzeu-laborator în cadrul Facultății de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UTCN.
Casa Muzeu-laborator va fi pentru studenți și masteranzi, pentru elevii liceelor și școlilor cu care Facultatea de Litere desfășoară numeroase activității culturale și științifice, dar și pentru locuitorii orașului Baia Mare un spațiu în care se poate discuta și experimenta într-un mod foarte aplicat despre continuitatea identitară maramureșeană și românească. Potrivit specificului său, în cadrul acestei case se vor desfășura activități de: cercetare, documentare, inventariere, conservare, restaurare și punerea în valoare a elementelor de patrimoniu material și imaterial din județul Maramureș, dar și din alte zone ale României.
Mulțumim domnului Ștefan Peter și întregii sale familii că ne-au donat această casă, înțelegând că în acest mod poveștile unui astfel de loc al amintirilor frumoase și pline de tâlc vor fi duse mai departe de următoarele generații.
Mulțumim, de asemenea, domnului Buda Ioan și întregii sale echipe pentru implicarea în acest proiect de suflet al Decanatului Facultății de Litere și al cadrelor didactice titulare din cadrul Domeniului Studii Culturale.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit și vor contribui în continuare la ducerea la bun sfârșit a proiectului nostru.
Casa Florenilor, așa cum își doresc donatorii să se numească această Casă-muzeu, va deveni un veritabil acasă pentru toți cei care vor să redescopere ceva din ceea ce suntem cu adevărat.
Conf. univ. dr. Delia Suiogan