STUDII CULTURALE

CADRE DIDACTICE TITULARE

conf. univ. dr.

Delia SUIOGAN

Delia Suiogan, conferențiar universitar doctor, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Centrul universitar Nord din Baia Mare. Absolventă a Universității din Timișoara, Facultatea de Filologie, doctor în Filologie al Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

Domeniile de interes: Folclorul, Mitologia, Simbologia, Imagologia, Hermeneutica, Arta populară, Patrimoniul cultural.

Este autorul unor volume de autor: Simbolica riturilor de trecere, Forme de interacţiune între cult şi popular; contribuie la volume colective precum: Străinul schiţă imagologică, Mâncarea între ritual şi simbol. Este, de asemenea, colaborator la volume de cercetare filologică și editor a două volume ale unor conferințe internaționale.

Între anii 2014-2019 a fost Membru în Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Studiile și articolele sale  vizează în principal interpretări ale unor acțiuni ritualico-magice și religioase,  ale unor discursuri și texte aparținând mentalității tradiționale, în termeni de interdisciplinaritate.

Cea mai importantă activitate este cea desfășurată împreună cu studenții și masteranzii din cadrul Domeniului Studii culturale, Facultatea de Litere, coordonând cursuri interactive, organizând numeroase cercetări de teren și vizite tematice, workshop-uri și simpozioane cu teme de actualitate, care  să redescopere tinerei generații adevăratul sens al tradițiilor,  al textelor și discursurilor aparținând culturii orale, al formelor de artă populară etc.

Participă la numeroase conferințe naționale și internaționale cu lucrări, considerând că este foarte important să aibă contact direct cu specialiștii  din țară și din străinătate, pentru a cunoaște evoluția teoriilor și ideilor în domeniile de interes.

conf. univ. dr.

Delia-Anamaria RĂCHIȘAN

Delia-Anamaria Răchișan s-a licențiat în Filologie (Limba și Literatura Română-Etnologie) la Universitatea de Nord din Baia Mare și a urmat masteratul de Etnologie și Folclor la Universitatea din București (2003). Doctoratul este în Filologie, Universitatea din București (2009). În prezent este conf. univ. dr. la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Departamentul de Filologie și Studii Culturale. A publicat și editat în total 18 cărți: cartea care are la bază teza de doctorat (1), monografii (4 monografii: 3 în limba română, 1 în limba engleză), volum de studii tematice (1), volum filologic (1), dicționare științifice (2), cărți traduse, în limbile engleză, franceză, spaniolă, după ce au fost publicate în țară în limba română (3), suport de curs/manual universitar (3-1 suport de curs în colaborare), volume editate (3 volume dintre care 2 volume ca editor unic și un volum editat în colaborare). Până în prezent a publicat 63 de articole (57 ca autor unic și 6 articole în colaborare). Începând cu anul 2011, în calitate de redactor-șef, se ocupă de revista „Nord Cultural”, care, în prezent, a ajuns la numărul 19.

lector univ. dr.

Natalia LAZAR

Natalia Lazar este licențiată a Facultății de Litere din Baia Mare, specializarea Limba și literatura română – Etnologie, absolventă a cursurilor de master „Drepturile omului, democrație, pace și toleranță” (2006) din cadrul Universității de Nord din Baia Mare și a obținut doctoratul în Filologie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2013). A urmat cursuri de specializare și formare profesională în management și management cultural. În prezent este asist. univ. dr. la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Departamentul de Filologie și Studii Culturale. A întocmit dosare de candidatură în vederea obținerii titlului „Tezau Uman Viu” și a participat la cursuri și workshopuri în domeniul patrimoniului cultural imaterial. A fost director/manager în instituție publică de cultură (2004-2019), poziție din care a planificat și implementat strategii culturale, programe și proiecte culturale și a coordonat, ca manager de proiect, proiecte culturale și de cercetare și valorificare a patrimoniului cultural, precum: „Marea Unire a Oșenilor – Reconstituirea delegației  Oașului participantă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia” (2018), „Darurile lui Moș Nicolae” (2017), „Documentar sinestezic despre identitatea naţională şi europeană” (2012), „Diversitate culturală. A învăţa să trăim împreună, a învăţa să trăim cu ceilalţi” (2007), „Întărirea relaţiilor de colaborare cu românii din Transcarpatia, Ucraina, prin organizarea unei tabere de limba şi literatura română” (2007) etc. A participat la manifestări științifice și a publicat studii și articole în domeniile: patrimoniu cultural imaterial, muzeologie, management cultural, folclor, etnolingvistică.

asist. univ. drd.

Florin-Vasile POP

Florin-Vasile Pop este licențiat al Facultății de Litere din Baia Mare, specializarea Limba și literatura română – Etnologie (2001). A absolvit cursurile de master „Drepturile omului” (2002), „Etnologie și Antropologie Socială” (2006) în cadrul Universității de Nord Baia Mare și studiile postuniversitare de specializare „Valorificarea Patrimoniului Cultural” (2010), în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent este doctorand al Școlii Doctorale Științe Umaniste la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere. Este redactor șef al publicațiilor Archeus (2003 – prezent) și Vatra Chioreană (2006 – prezent). A coordonat proiectele de cercetare și valorificare a patrimoniului cultural: Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi virtuale (2018) și Biserici din Ţara Chioarului. Tururi virtuale (2019) și a făcut parte din echipa de cercetare a proiectelor Biserici din Ţara Maramureșului. Tururi virtuale (2020), Eroii Maramureșului – Eroii României Mari (2018 – 2020) implementate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș în parteneriat cu Facultatea de Litere Baia Mare și alți actori culturali. Între anii 2006 – 2013 a participat la proiectul de Inventariere a siturilor arheologice şi a monumentelor istorice din Maramureș și la Programul naţional eGISpat ca membru în echipa de cercetare din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş. Domenii de interes: patrimoniu cultural, mitologie, imagologie, fotografie, film documentar.