Lumea satului de odinioară – Sângeorzul, Cultul Moșilor, Sărbătorile Pascale în Costeni, Țara Lăpușului – cercetare de teren, 23 aprilie 2019, Costeni

COSTENI, Țara Lăpușului, Maramureș – despre ce înseamnă ”a aparține locului” și despre bucuria sărbătorii.
La invitația doamnei primar al comunei Cupșeni, Lucia Butcure, studenți și cadre didactice de la Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, specializarea ETNOLOGIE, ne-am întâlnit cu membri ai comunității din satul Costeni, pentru a vorbi despre ce a înseamnat și ce mai înseamnă viața în sat, dar mai ales despre ce semnifică pentru ei sărbătoarea Paștelui.
Am întâlnit oameni deosebiți, care ne-au primit cu toată deschiderea în casele lor și ne-au vorbit despre casa lăpușeană; despre costumul specific Costeniului; despre bucuriile lor, dar și despre tristețea de a-și vedea copiii plecați departe, în lume; despre relația lor cu pământul, cu moșii și strămoșii lor; despre rolul horilor.
Aflându-ne în Săptămâna Patimilor, ne-au vorbit despre obiceiurile pascale: ”Moșii de Florii”, ”Moșii de Paște”, ”Moșii de Rusalii”; despre împistritul ouălor, descoperindu-ne câteva semnificații legate de motive și culori; despre copturile specifice acestei mari sărbători creștine.
Fiind 23 aprilie, am aflat despre obiceiuri legate de Sângeorz: udatul fetelor și nevestelor; stropitul vitelor; pornitul oilor la munte.
Acestea și încă multe altele sunt câteva din bucățile unei lecții despre o viață simplă, dar plină de sens