28 ianuarie 2023 – La invitația domnului Primar al comunei Boiu Mare, MM, profesorii, studenții și masteranzii din cadrul Domeniului Studii Culturale, Facultatea de Litere au participat la activitatea culturală „Șezătoare la noi acasă”, ediția I, cu subtitlul sugestiv „Reîntoarcerea la obârșii”. Șezătoarea s-a desfășurat la Căminul cultural din Boiu Mare, adunând laolaltă oameni din generații diferite din această comună, dar și din localitățile apropiate. Felicitări organizatorilor!
Am fost bucuroși să observăm bucuria cu care cu toții s-au reîntâlnit într-un astfel de cadru, dar și emoția cu care își aminteau poveștile despre șezătorile de altădată. S-a lucrat, s-a cântat. s-a jucat și s-au adus în coșărci bucate alese; dar cel mai important lucru a fost că s-a rescoperit nevoia de poveste și de actualizare a unor gesturi, rituri, credințe care îi reprezintă cu adevărat.
Parteneriatul Consiliu local, Școală, Biserică a dat roade și sperăm să continue în această direcție.
Mulțumim tuturor gazdelor pentru modul în care ne-au primit, ne-au omenit și pentru lucrurile învățate de la ei!

conf. univ. dr. DELIA SUIOGAN

1829

29