Video

„Șezătoare la muzeu 2024” – o ediție cu peste 100 de participanți, iubitori ai tradițiilor, meșteșugurilor și obiceiurilor noastre strămoșești.

Cea de-a VII-a ediție a evenimentului „Șezătoare la muzeu” a adus împreună și de această dată oameni frumoși, harnici și de aleasă omenie, din cele patru zone etnografice ale județului Maramureș: Lăpuș, Chioar, Codru, Maramureșul Istoric, dar și din Țara Oașului.

Momente ale șezătorilor care odinioară aveau loc în serile de iarnă, în fiecare sat, au fost retrăite cu mare bucurie de către toți cei prezenți. S-a tors, s-a cusut, s-au „împistrit” cămeși, s-a făcut cipcă pentru poale, s-au spus povești, s-a depănat, s-a desfăcat mălai, s-a horit, s-a jucat, iar la urmă toți cei prezenți s-au înfruptat din bucatele alese pregătite cu mare pricepere de către harnicele gospodine. Mulțumim, în primul rând, celor care au răspuns prezent invitației noastre: comunităților din Groșii Țibleșului, Prislop, Boiu Mare, Lăpuș, Rogoz, Bășești, Tăuții-Măgherăuș, Călinești, Negrești-Oaș, Costeni, Chiuzbaia, profesorilor, studenților și masteranzilor domeniului Studii Culturale din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, Ansamblului Țibleșul, Horitoarelor de la Lăpuș, Casa Muzeu Rogoz, Centrul de Informare Turistică Târgu-Lăpuș, Asociația Sf. Împărăteasă Irina Prislop, Asociația Rădăcinilor Străbune, familiei Grigor de la Chiuzbaia, Muzeului Acasă Tăuții Măgherăuș, Muzeul Țării Oașului și doamnei director Anca Natalia Rusu, care a venit însoțită și de Floare Finta, Tezaur Uman Viu, tarafului tradițional format din instrumentiști din Groșii Țibleșului, Preluca Veche, Suciu de Sus, Lăpuș, meșterilor populari, echipei muzeului, fotografilor, videografilor, primarilor care au asigurat transportul pentru comunitățile prezente (Cristina Buda-Lăpuș, Nicolaie Burzo-Groșii Țibleșului, Nicolae Prodan-Boiu Mare) și comunității băimărene care s-a alăturat proiectului nostru.”

Text: Gabriela Filip, muzeograf Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Sursa video: Jurnal de Etnolog | Youtube