”Realizate în gospodărie, cu materia primă obținută din ceea ce aveau la îndemână și din ceea ce obțineau în urma ocupațiilor pe care le aveau, straiele tradiționale necesitau multă muncă, implicare și îndemânare. Cu toate acestea, maramureșencele practică și astăzi aceste îndeletniciri, iar în sate, femeile încă torc, țes, „împistresc” ori împletesc fel și fel de lucruri pentru casă și familie, reușind să fie astfel creatoare ale unor valoroase elemente tradiționale. Un element al portului popular care se remarcă în această perioadă, a anotimpului rece, este guba, purtată deopotrivă de femei, bărbați și copii.
Confecționată din lână albă, sură sau neagră, guba protejează corpul de aspreala vremii, însă nu este deloc simplu de realizat. Procesul începe cu pregătirea lânii, din momentul în care oile sunt tunse, aceasta fiind trecută prin mai multe etape de prelucrare: spălare, uscare, scălmănare, toarcere, urzire și abia apoi procesul de coasere propriu-zis. Până ca guba să ajungă la forma finală, pentru a putea fi îmbrăcată, sunt necesare zile întregi de muncă, dar efectul pe care aceasta îl oferă ținutei este unul deosebit.
Tanti Marița face gube de aproape 50 de ani, dar ne spune că nu e un lucru tocmai ușor. „Nu-i tare ușor să faci, îi greu, îi lucru migălos, până o vezi dusă la vâltoare… cam trei săptămâni îți trebuie să faci una. Eu fac și gube cu bdiți și gube pieptănate. Prima dată trebuie pregătită lâna. Să tund oile, să spală lâna cu apă călduță, apoi să limpezește, să usucă, să rupe și să duce la dărăcit. După ce o aducem de la dărăcit o toarcem, o îndrugăm, o urzâm pă urzoi, o învârtim pă sul, o dăm prin iță, prin spată, ș-apoi începem a țese cu dodolină groasă. După ce țesem cam de-o palmă peste sul, o cersălăm cu cearsăla, ca să scoată păr. Pe când îi gata o pregătim de dus la vâltoare, adică prindem lații laolaltă, dos către dos. La vâltoare stă cam două zile. Îi musai ținută 14-16 ore în vâltoare, mai ales dacă apa îi mai rece, să scadă bugăt. Vara scade un pic mai repede, da o tot controlăm, cam din două în două ore. Apoi o aducem de la vâltoare și o coasem tradițional, cum se coase la noi și după ce îi cusută iară mai tragem câte o cearsălă.
În atmosfera sărbătorilor de iarnă, portul popular devine astfel o poveste vie, transmițând nu doar frumusețea tradiției, ci și devotamentul față de valorile autentice ale comunității rurale. Ulițele satului, pline de oameni îmbrăcați în straie tradiționale, cu nelipsita gubă, îndreptându-și pașii spre biserică, te duc cu gândul la Crăciunul de odinioară, la emoția și magia resimțite odată cu interpretarea colindelor străvechi, dar mai cu seamă, la acel loc de suflet al fiecăruia dintre noi.”
(text: GABRIELA FILIP, muzeograf la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș)
…
Cu dragoste și prețuire pentru gazdele noastre primitoare: tanti Marița Grigor, colegul nostru de la ETN I Firicel Grigor și Teodora Grigor, ce ne-au destăinuit tainele acestui meșteșug străvechi. De asemenea mulțumiri îndrumătorilor pentru invitație și colegilor pentru atmosfera caldă regăsită în toate cercetările la care-am participat până-n prezent.
Vizionare plăcută!
Text: Gabriela FILIP, muzeograf Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Video: Daniel Radu POP – Jurnal de Etnolog | Youtube